Vrei sa vinzi un imobil?

5 pasi esentiali pentru vanzarea eficienta a proprietatii dumneavoastra

Pasul 1. Planificarea si pregatirea proprietatii pentru vanzare

Daca v-ati decis sa vindeti o proprietate, trebuie sa stiti ca intreg procesul de vanzare incepe cu ceva timp inainte ca aceasta sa fie disponibila pentru vanzare. Trebuie sa va puneti in situatia potentialului cumparator si sa stabiliti care sunt punctele forte si punctele slabe ale proprietatii pe care o detineti. Punctele forte trebuie puse in evidenta, iar pe de alta parte este necesar sa identificati ce trebuie reparat, curatat, vopsit sau eliminat.

“Ce anume vrea sa vada cumparatorul?” este intrebarea pe care fiecare vanzator ar trebui sa si-o adreseze, pentru a sti cum sa maximizeze sansele de realizare a obiectivului sau.

Cum puteti creste valoarea proprietatii? Cu totii stim ca potentialii cumparatori cauta cea mai ieftina proprietate, in zona cea mai buna, daca este posibil sa detina toate imbunatatirile si utilitatile necesare pentru a-l scuti de o alta investitie, de aceea este bine sa tineti cont de sugestia Brokerului imobiliar care este specializat in acest domeniu si cunoaste multe proprietati similare cu a dumneavoastra.

Pasul 2. Alegerea unui Broker imobiliar

Inainte de a scoate o proprietate la vanzare, trebuie sa gasiti un Broker Imobiliar care sa va ajute de la inceputul pana la sfarsitul acestui proces destul de complex.
Existand foarte multe agentii imobiliare persoane fizice autorizate care activeaza in domeniu, dumneavoastra trebuie sa apelati la lider-ul de piata.
Acest lucru va plasa din start proprietatea dumneavoastra in categoria celor mai promovate si recomandate proprietati din Sibiu si Sebes. Totodata veti inlatura risipa de bani si de timp pentru cautarea potentialilor cumparatori, studierea pietei, pregatirea documentatiei necesare vanzarii etc.
Taboo Imobiliare va selecta potentialii clienti astfel incat locuinta dumneavoastra sa nu se transforme intr-un pasaj pietonal pe unde sa treaca zeci de clienti, mai mult sau mai putin interesati. Inceperea colaborarii cu Taboo Imobiliare va fi cu siguranta benefica, lucru pe care dorim sa va invitam a va convinge!

Pasul 3. Stabilirea pretului


Pretul este un factor cheie in orice vanzare. Cu siguranta, dumneavoastra doriti ca acesta sa aiba o valoare cat mai mare, insa va trebui sa analizati situatia in mod realist. Pretul pietei este destul de greu de stabilit, daca nu sunteti specializat in aceasta bransa, deoarece trebuie facuta o analiza de piata amanuntita. Este bine sa va ganditi inca de la inceput la faptul ca un potential comparator va face o prospectare inainte de a lua o decizie, iar proprietatea dumneavoastra nu va fi singura pe care o va lua in considerare. De aceea trebuie sa ne apelati. Taboo Imobiliare va ofera consultanta gratuita in domeniul imobiliar si va sprijina in efectuarea tuturor pasilor necesari pentru a va indeplini obiectivul, acela de a vinde in cel mai profitabil mod si in cel mai scurt timp.
Exista anumite criterii de care trebuie sa tinem cont atunci cand stabilim pretul de vanzare: conditiile de piata, ratele dobanzilor, situatia economica si poate cel mai important, raportul actual dintre cerere si oferta.
Mai ales in cazul locuintelor similare si din aceeasi zona, pretul poate fi rezultatul cererii si a ofertei. Daca locuiti intr-o zona in care cererea este accentuata, iar numarul locuintelor puse la vanzare este mai mic (in general zonele centrale si cu potential sau cartierele linistite, cu deschidere la multe facilitati), pretul va fi mai ridicat sau cel putin diferenta dintre cat va-ti propus sa obtineti si cat vi se ofera nu va fi atat de mare. Pe de alta parte, daca locuinta dumneavoastra este situata intr-un cartier aglomerat, cu multe unitati locative si automat cu mult mai multe oferte, veti avea de intampinat o concurenta mai puternica si un interes mai scazut din partea cumparatorului. Putem spune ca piata este mai degraba de partea acestuia, datorita ofertei bogate.

Nevoile dumneavoastra pot influenta valoarea proprietatii si pretul pe care urmeaza sa il primiti. Daca sunteti "obligat" sa vindeti repede, intr-un timp limitat, pretul proprietatii va fi influentat de acest aspect, iar disponibilitatea pentru negocieri cu siguranta va fi mare.
Pretul locuintei poate fi influentat de vecinatati, nivelul amenajarilor, gradul de uzura, anul constructiei imobilului si alti cativa factori pe care ii va enumera Brokerul Taboo Imobiliare.

Pasul 4. Promovarea proprietatii

Vanzarea proprietatii dumneavoastra implica aplicarea mai multor strategii de promovare pentru a atrage cat mai multe lead-uri pentru proprietate.
Un fotograf  specializat va realiza imagini profesionale, editand cele mai bune imagini atat din interiorul apartamentelor dar si din exteriorul imobilului in cazul in care proprietatea este reprezentata in exclusivitate de Taboo Imobiliare. Tot atunci vom specifica exact amplasamentul fiecarei proprietati, se va realiza un tur virtual in care potentialul comparator  poate observa mult mai bine compartimentarea, finisajele si eventual dotarile proprietatii.
Se va alcatui o descriere detaliata care va cuprinde atat detaliile tehnice ale proprietatii cat si a intregului ansamblu.

Promovarea online:

Site-ul propriu www.taboo.ro :

Proprietatile aflate in exclusivitatea Taboo Imobiliare, vor fi afisate in top-ul listelor, la categoria specifica, precum si la categoria “Oferte comision 0% la cumparare”.
Aparand in topul anunturilor, potentialul comparator va fi determinat sa vizualizeze oferta, mai ales ca achizitionarea proprietatii nu va include alte costuri suplimentare. Mai mult decat atat, aceste proprietati vor fi primele care ii vor fi prezentate de agentii nostri.
Vom organiza sesiuni “Open House”, iar anuntarea evenimentului va fi facuta in toate mijloacele de comunicare. In aceste zile, potentialilor cumparatori li se vor oferi toate informatiile necesare exact la fata locului, crescand astfel probabilitatea vanzarii.
In cazul in care vor fi schite referitoare la proprietate, acestea sunt afisate special, iar vizitatorul interesat, are accesul chiar si la localizarea exacta pe harta (pentru proprietatiele aflate in exclusivitate), astfel acesta va sti majoritatea detaliilor doar din vizionarea virtuala a proprietatii, pe site-ul nostru.

Site-uri specializate

Afisam ofertele dumneavoastra pe site-urile de specialitate, cat si pe cele mai vizitate in domeniul imobiliar insumand un numar foarte mare de vizitatori zilnic. De asemenea si in cazul acesta avem posibilitatea publicarii acestora in topul listelor, incadrate special, avand un grad mult mai mare de vizibilitate fata de majoritatea. Oferta dumneavoastra va fi cunoscuta atat pe plan local, national dar si internațional.
Newsletter: Prezentarea proprietatii, va fi trimisa prin newsletter catre toata baza noastra de date cu clienti cumparatori.
Presa scrisa: Publicarea anunturilor in presa locala (De toate pentru toti, Sibiu 100 %,  Tribuna);
Publicitate Outdoor: Vom realiza bannere sau mesh publicitar (pentru proprietatile aflate in exclusivitate). Mai exact aceste bannere vor fi puse in exteriorul imobilelor, crescand astfel vizibilitatea proprietatii.
Publicitate Indoor: Vom distribui flyere in cutiile postale si alte materiale promotionale in functie de campanile organizate.

Cum pregatiti proprietatea inainte de vizionare?

Asigurati-va ca locuinta este curata. Praful trebuie sters, iar mobila trebuie sa fie stralucitoare.
Faceti ordine. Casele dezordonate nu atrag clienti. Inclusiv debarale, dulapuri, balcoane. Totul trebuie sa fie aranjat si cat mai placut ochiului. Asta presupune uneori si sa aruncati din obiectele pe care oricum nu le mai utilizati, dar le-ati pastrat depozitate.

Goliti gunoiul si aerisiti locuinta inainte de fiecare vizionare. Mirosurile neplacute lasa o impresie negativa puternica asupra oricarui vizitator, in timp ce o locuinta aerisita produce o impresie placuta.

Strangeti obiectele personale din baie. Veti fi surprinsi sa aflati ca, vederea unei marci de sampon pe care clientul nu o apreciaza, va determina subconstient o reactie adversa a acestuia fata de proprietatea dumneavoastra. In acelasi timp, un prosop pus unde nu trebuie, capacul ridicat al vasului de toaleta, sau o sumedenie de obiecte de intretinere a baii ingramadite intr-un colt, pot afecta perceptia clientului asupra proprietatii.

Aranjati bucataria. Vasele spalate si la locul lor, depozitate pe categorii in dulapuri sau debarale, alaturi de piese de mobilier care stralucesc de curatenie, sunt elemente care vor creste valoarea proprietatii in fata clientilor. Mai ales in fata doamnelor care va viziteaza casa.

Nu va limitati doar la a aerisi locuinta. Puteti folosi si un odorizant de camera, niste betisoare parfumate sau orice alt truc, pentru a avea in casa un aer placut. Aveti grija sa nu intreceti masura, nu ne dorim ca vizitatorii sa ramana cu o impresie neplacuta, crezand ca ascundeti anumite vicii.

Oferiti mici “atentii” vizitatorilor dumneavoastra. Poteti pregati inainte cafea, ceai sau orice de baut. Dupa ce viziteaza proprietatea, oferiti-le un pahar de suc sau o ceasca de cafea. Sa aveti mereu la indemana bomboane sau biscuiti, avand in vedere ca exista o mare probabilitate ca vizitatorii dumneavoastra sa fie insotiti de copii, iar un cadou dulce oferit copilului, ii va castiga pe parinti!

Inaintea oricarei vizionari, casa dumneavoastra este curata si aranjata, dar dupa ce este vizitata de un grup de 3 - 4 persoane, apar imediat si semnele ca au trecut pe acolo: urme de la pantofi pe parchet, praf, mizerie (iar daca a mai si plouat, e cu atat mai grav!). Cum pe de alta parte, nu este nici foarte politicos sa ii rogati pe vizitatori sa se descalte ( iar pe unii dintre ei ii poate stanjeni acest aspect ), recomandam achizitionarea unor acoperitori medicinali de unica folosinta, similari celor folositi in spitale, in cadrul vizitelor facute pacientilor. Se gasesc in aproape orice farmacie, costa foarte putin si ajuta enorm!

Incercati sa stati cat mai departe de clienti in timpul vizionarii. Nu ii urmariti peste tot in casa, oferiti-le posibilitatea sa “descopere” singuri fiecare coltisor al imobilului. Se vor simti mult mai in largul lor si dupa vizionare vor fi mult mai relaxati in discutia cu dumneavoastra. In plus, vor parasi locuinta cu un sentiment placut.

Faceti o lista care sa cuprinda intre 5 si 10 avantaje ale proprietatii dumneavoastra. Poate sunteti tentati sa credeti ca parchetul masiv din camere, granitul sau marmura din bai, ori tamplaria din lemn sunt elemente definitorii, vizibile oricarui vizitator. Insa de cele mai multe ori nu este asa! Avand o lista cu elementele care diferentiaza proprietatea dumneavoastra, de alte proprietati de pe piata si inmanand-o fiecarui client potential, va cresteti sansele de tranzactionare!

Pasul 5. Incheierea tranzactiei

Care sunt actele necesare vanzarii unei proprietati:

-Actul de dobandire al proprietatii, acesta poate fi: act de vanzare-cumparare, contract de donatie, contract de schimb, sentinta civila definita si irevocabila, certificat de mostenitor, contract de construire;
-Documentatie cadastrala;
-Incheiere de intabulare;
-Extras de carte funciara pentru autentificare eliberat de ANCPI;
-Adeverinta tip eliberata de Asociatia de Proprietari;
-Certificat fiscal eliberat de Primaria de sector – Directia de Taxe si Impozite;
-Acte de identitate sau procura.

Care sunt costurie pe care trebuie sa le suporte vanzatorul?

-Impozitele catre stat care se platesc la notar in momentul semnarii actelor de vanzare- cumparare variaza dupa cum urmeaza:
*pentru proprietati dobandite in ultimii 3 ani: 3% pana la valoarea de 200.000 RON inclusiv, adica 6.000 RON + 2% suma calculata la valoarea ce depaseste 200.000 RON
*proprietati dobandite cu mai mult de 3 ani in urma: 2% pana la valoarea de 200.000 RON inclusiv, adica 4.000 RON + 1%, suma calculata la valoarea ce depaseste 200.000 RON
-Comisionul catre Brokerul Imobiliar;
-Daca proprietarul nu detine toate actele necesare incheierii contractului de vanzare cumparare in forma autentica, acesta va suporta costurile pentru obtinerea lor (obtinerea dosarului cadastral si a intabularii apartamentului, costuri legate de o eventuala succesiune, etc.)

Succes!
Taboo Imobiliare
Tel: 0743.793.286
E-mail: office@taboo.ro
Adresa: Str. Rahovei Nr. 22
(vis-a-vis de Piata Rahovei)
Sibiu, Romania