Trafic infernal pe Calea Cisnadiei. Solutii mai incolo

Data 01/11/2016
Sursa: Click aici

Coadă de mașini în lungime de doi kilometri, la intrarea în Sibiu, de pe Calea Cisnădiei. Este obstacolul de care se lovesc zilnic sibienii care și-au cumpărat apartamente în cartierele rezidențiale de dincolo de cimitir. Traficul se blochează în fiecare dimineață, după ora 07.15, până după ora 8, dar și după-amiaza, între 16.30-18.00.

Terenurile de dincolo de benzinărie aparțin, administrativ, de Cisnădie. Strada prea îngustă nu poate prelua tot fluxul de autovehicule, care crește simțitor, odată cu finalizarea blocurilor din zonă. Reprezentanții Primăriei din orașul vecin susțin că doar 500 de familii stau cu acte în regulă în cartierele respective. Totuși, cele mai multe familii sunt tinere, cu copii și au, de regulă, câte două mașini. Oamenii stau și câte o oră în trafic, până la locul de muncă.

Pe rețelele de socializare, locatarii își arată frustrarea în fiecare zi. “Evitați Calea Cisnădiei la intrarea în Sibiu, coloană de cel puțin 2km, 07:20”, a postat, săptămâna trecută, utilizatoarea Cristina Andrei, pe grupul Info Trafic Sibiu. “Cunoaștem, zilnic e așa, poți evita coada doar dacă pleci de acasă în intervalul orar 07.00-07:10 maxim… După, devine o coadă imensă”, îi răspunde utilizatorul Arvente Angus.

Autoritățile știu problema, de ani de zile

Chiar dacă strada nu aparține de Sibiu, dincolo de cimitir, intrarea în oraș este responsabilitatea Primăriei. Reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție au propus deja câteva soluții.

Având în vedere că cele mai mari probleme sunt lățimea străzii care preia, dintr-o dată, valori mari de trafic și intersecția aglomerată cu strada Siretului, polițiștii au sugerat reconfigurarea zonei.

    “În cursul anului 2015, reprezentanţii Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Sibiu au propus amenajarea unui sens giratoriu la intersecţia străzilor Calea Cisnădiei şi Siretului, precum şi lărgirea Căii Cisnădiei, de la intrarea în municipiul Sibiu, până la intersecţia cu strada Rahovei. Menţionăm, de asemenea, că, în conformitate cu prevederile art. 33, alin. 1 din OUG 195/2002R şi art. 3 alin. 1 şi 2 din HG 1391/2006, responsabilitatea asigurării viabilităţii drumului, precum şi realizarea amenajărilor rutiere sunt în responsabilitatea administratorului drumului public”, arată reprezentanții IPJ Sibiu, într-un răspuns acordat la solicitarea Turnul Sfatului.

Cu alte cuvinte, agenții de poliție au sesizat încă de anul trecut problema și au ridicat-o, în cadrul Comisiei de Circulație de la nivelul Primăriei Sibiu. Ce s-a făcut, până acum? Nimic.

Sunt, însă, semnale clare care arată că autoritățile locale cunosc de mult timp problema. Fostul viceprimar al Sibiului, Virgil Popa, recunoaște că are de furcă personal cu traficul de pe Calea Cisnădiei.

    “Eu merg dimineața înspre Cisnădie, pe la ora 7 și, de câte ori ajung acolo, traficul e blocat, fie că e ora 7, 7.30, 7.45. Sunt mașini până la ferma Seviș, bară în bară. Toate acele locuințe care s-au dezvoltat în zona Cisnădiei au adus mult prea multe mașini, care, apoi, n-au mai fi putut fi preluate de Calea Cisnădiei. A început deja un dialog între administrațiile publice din zona Sibiului și acea zonă metropolitană despre care se tot discută acum, ar fi condus la anumite soluții, care acum ar fi putut fi implementate. Soluții: o centură de Sud a Sibiului, un drum care ar trebui să lege Mihai Viteazu cu zona Dedeman… Să lege Calea Cisnădiei, de la sensul giratoriu de la Dedeman, să o poți lua în dreapta, arteră care ar trebui să iasă undeva la troiță, în zona Cisnădiei”, a explicat fostul viceprimar, invitat la TSTV.

Niciuna dintre aceste soluții nu a intrat, însă, nici măcar în faza studiului de fezabilitate.

Primăria așteaptă

Soluțiile vechi, propuse de fosta administrație și de reprezentanții IPJ, zac, acum, într-un sertar. Primăria așteaptă rezolvări noi, de la specialiștii care lucrează la Planul de Mobilitate Urbană al Sibiului.

    “Problema sistematizării traficului la intrarea în oraș dinspre Cisnădie este în atenția municipalității și a fost transmisă consultantului care elaborează Planul de Mobilitate Urbană Durabilă al Municipiului Sibiu spre a înainta propuneri pentru îmbunătățirea fluenței traficului. Consultantul a realizat studii în această zonă și urmează să propună posibile soluții”, este răspunsul oferit de autoritatea publică locală, la solicitarea Turnul Sfatului.




Inapoi la stiri