Cine plateste taxele notariale vanzatorul sau cumparatorul ?

Cine plateste taxele notariale vanzatorul sau cumparatorul ?

Atunci cand faci o tranzactie imobiliara de vanzare trebuie sa stii ce taxe se platesc si cine plateste aceste taxele notariale. Afla de aici si la ce valoare se ridica aceste taxe.

Daca ai un apartament de vanzare și vrei să știi ce taxe va trebui să achiți odată ce închei tranzacția, află că există atât vești bune, cât și vești mai puțin bune pentru tine. De-a lungul procesului de vânzare-cumpărare vor exista mai multe taxe notariale. Așa că dacă te întrebi cine se face responsabil de ele, atunci află că:

Pentru antecontract costul este stabilit în funcție de valoarea avansului achitată de viitorul cumpărător. Taxa notarială aferentă se va achita în funcție de înțelegerea bilaterală. Cu alte cuvinte, atât cumpărătorul cât și vânzătorul se pot face responsabili de ea. Nu există norme prestabilite cu privire la aceasta.

Pentru contractul de vâzare cumpărare: în această etapă vânzătorul va putea fi liniștit întrucât toate taxele notariale vor fi suportate de cumpărător.

Ce taxe notariale se achită la vânzarea unui apartament și la ce valoare se ridică?

Prima taxă de care trebuie să țină cont cumpărătorii este cea de intabulare. Ea se va achita către Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară. În funcție de specificul cumpărătorului, taxa va putea varia de la 0.15% din prețul vânzării (însă nu mai puțin de 60 lei pentru fiecare număr cadastral, normă ce se aplică persoanelor fizice) și până la 0.5% din prețul vânzării (dar nu mai puțin de 60 lei pentru fiecare număr cadastral, în cazul persoanelor juridice).

Cât privește onorariul notarial, acesta diferă de la un birou la altul. În principiu el cuprinde o parte fixă și una procentuală, în funcție de prețul vânzării. În calitate de cumpărător ai dreptul de a alege biroul notarial, având în vedere că tu vei achita onorariul. Conform prevederilor legale, nici banca și nici vânzătorul nu te pot obliga să alegi un notar anume.

Cum se calculează taxele notariale?

Taxele notariale se calculează după următoarele formule:

Pentru un imobil ce valorează între 15.001 și 30.000 lei, formula de calcul a onorariului notarial este; 330 lei + 1,6% din suma care depășește 15.001 lei;

Pentru un imobil ce valorează între 30.001 și 60.000 lei, formula de calcul a onorariului notarial este; 580 lei + 1,3% din suma care depășește 30.001 lei;

Pentru un imobil ce valorează între 60.001 și 300.000 lei, formula de calcul a onorariului notarial este; 970 lei + 0,9% din suma care depășește 60.0001 lei;

Pentru un imobil ce valorează între 300.001 și 600.000 lei, formula de calcul a onorariului notarial este; 3.130 lei + 0,65% din suma care depășește 300.001 lei;

Pentru un imobil ce valorează peste 600.001 lei, formula de calcul a onorariului notarial este de 5.080 lei + 0,44% din suma care depășește 600.001 lei.

În situația în care Biroul Notarial ales este plătitor de TVA, atunci la onorariul notarial se va aplica TVA în cota legală. Singurele taxe care sunt scutite de plata TVA sunt cele de intabulare, ele reprezentând o taxă a statului.

 

Ce alte taxe mai plătește vânzătorul?

Pe lângă toate taxele ce revin întocmirii actelor necesare vânzării apartamentului, vânzătorul se mai face responsabil și de achitarea impozitului la stat pentru tranzacția de vânzare. Acesta nu trebuie confundat cu impozitul pe clădire. Costul impozitului pe tranzacție variază în funcție de doi factori:

De câtă vreme se află apartamentul în proprietatea actualului aparținător;

Prețul apartamentului.

În situația în care imobilul este vândut cu mai mult de 450.000 lei, vânzătorul persoană fizică va achita un impozit către Statul Român de 3% din tot ce depășește această valoare. Acest impozit se va plăti fie anterior, fie în timpul semnării contractului de vânzare. Acest impozit se va calcula în funcție de prețul declarat de părți ca fiind prețul real al vânzării.

Acum că știi cine plătește taxele notariale, poți începe pregătirile. Dacă ai un apartament de vânzare sau cauți locuința visurilor tale și ai nevoie de consultanță, te așteptăm la agenția noastră din Șos. Alba Iulia nr. 83!

Sursa foto: freepik.com